Oricat ar parea de uimitor, judecatoarea Livia Stanciu (foto 1) de la Curtea Constitutionala a Romaniei nu da semne de impotrivire fata de exceptia de neconstitutionalitate care ar putea arunca in aer intreaga Lege nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (pe scurt: legea restrictiilor).

Lumea Justitiei va prezinta in exclusivitate raportul depus de catre Stanciu in dosarul CCR nr. 2357/D/2020, in care Curtea va judeca exceptia ridicata de catre avocata Silvia Uscov (foto 2) atat cu privire la Legea 55/2020 in ansamblul ei, cat si, in subsidiar, fata de articolele 5, 65 si 66 din acelasi act normativ. Art. 5 se refera la masurile restrictive pe care autoritatile le pot impune, iar art. 65-66 vizeaza contraventiile pentru nerespectare restrictiilor.

In esenta (dupa cum veti vedea in exceptia anexata integral la sfarsitul articolului), avocata Uscov argumenteaza, pe partea de neconstitutionalitate extrinseca, faptul ca Legea 55/2020 a fost adoptata cu incalcarea principiului bicameralismului si fara avizul Consiliului Economic si Social.

Pe partea intrinseca, Silvia Uscov atrage atentia ca legea este formulata mult prea general, permitandu-i Guvernului sa restranga exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale prin acte normative infralegale (respectiv hotarari de guvern), in contradictie cu art. 53 din Constitutie, care impune ca asemenea restrangeri sa fie facute doar prin lege. Aceasta ambiguitate a textului legal ii permite Executivului sa impuna masuri exagerate prin raportare la o situatie sau alta punctuala si mai ales sa prelungeasca la nesfarsit starea de alerta, prin HG-uri succesive. Or, asa ceva incalca principiul constitutional al proportionalitatii restrangerii exercitiului drepturilor si libertatilor, subliniaza Uscov.

Ce-o fi cu Stanciu?

La randul ei, judecatoarea Livia Stanciu se arata surprinzator de rezervata, multumindu-se doar sa sintetizeze argumentele avocatei Silvia Uscov, nefacand nici cea mai mica aluzie la o eventuala solutie de respingere din partea CCR. In contrast, va amintim, de exemplu, ca aceeasi Stanciu a sugerat respingerea spectaculoasei exceptii de neconstitutionalitate ridicate din oficiu de catre judecatoarele Florica Roman si Aurora Popa de la Curtea de Apel Oradea cu privire la art. 539 alin. 2 din Codul de procedura penala. Un alineat care le punea piedici romanilor arestati nevinovati in a obtine despagubiri de la stat si care, in cele din urma, a fost desfiintat de CCR, in ciuda opozitiei manifestate fie si implicit de catre Livia Stanciu in raportul pe care il intocmise (click aici pentru a citi).

In plus, aparentul noncombat al judecatoarei Stanciu cu atat mai mult ne sare-n ochi, cu cat, la o serie de decizii ale CCR privind masurile luate in starile de urgenta si de alerta, Livia Stanciu si Simina Tanasescu au facut opinie separata. Cu titlu de exemplu, enumeram deciziile: 152/2020, 157/2020, 221/2020 si 457/2020.

Inainte sa va prezentam exceptia si raportul, precizam ca avocata Silvia Uscov a obtinut sesizarea Curtii Constitutionale in dosarul nr. 6274/2/2020, din partea judecatoarei Andreea Cecilia Mihai de la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

De asemenea, mentionam ca judecatoarea Livia Stanciu s-a pus in miscare pentru depunerea raportului dupa insistentele Coalitiei pentru Apararea Statului de Drept (CASD), conduse de avocata Elena Radu (foto 3). Luni, 19 aprilie 2021, asociatia a publicat pe Facebook adresa primita de la CCR, prin care instanta de contencios constitutional anunta ca a pus pe rol dosarul Silviei Uscov, primul termen fiind programat pentru data de 20 mai 2021 (vezi facsimil). Amintim ca ONG-ul a initiat o petitie, semnata de peste 6.700 de oameni, prin care ii cerea instantei de contencios constitutional urgentarea solutionarii dosarelor ce contin exceptii legate de restrictiile pandemiei (click aici pentru a citi).

Redam postarea de luni, 19 aprilie 2021, in care CASD anunta punerea in miscare a CCR:

„Am primit raspunsul CCR cu privire la petitia formulata.

CASD a initiat o petitie prin care a solicitat CCR solutionarea, in regim de urgenta, a exceptiilor de neconstitutionalitate privind dispozitiile Legilor nr. 55/2020, nr. 136/2020 si OUG nr. 21/2004.

Petitia a fost semnata de 6.703 cetateni (click aici).

CCR ne-a raspuns la petitie si a dat curs solicitarii noastre:

- in 4 dosare a fost stabilit termenul de judecata in luna mai 2020: unul dintre dosare vizeaza Legea nr. 55/2020 in integralitatea sa, iar 2 dosare vizeaza art 13 din Legea nr. 55/2020 (cel care se refera la obligativitatea purtarii mastii de protectie).

- in 10 dosare, potrivit Rezolutiei presedintelui CCR, intocmirea raportului de catre judecatorul-raportor reprezinta o prioritate, pentru a fi stabilit termenul de judecata cat mai urgent.

Multumim Presedintelui CCR pentru ca s-a aplecat asupra petitiei noastre si a analizat, intr-un termen scurt, solicitarile si argumentele pe care le-am invocat!

Va multumim tuturor pentru implicare si pentru  semnarea petitiei!

Atasam raspunsul primit de la CCR”.

Iata principalele argumente ale avocatei Silvia Uscov din exceptia de neconstitutionalitate:

„I. Motive extrinseci

A. Incalcarea principiului bicameralismului – art. 61 alin. 2 si art. 75 Constitutia Romaniei

In forma initiala a legii promulgate, legiuitorul parlamentar a dorit sa asimileze in cazul declararii starii de alerta aceeasi procedura ca in cazul declararii starii de urgenta astfel incat Hotararea Guvernului era asimilata Decretului Presedintelui, ca acte normative cu caracter executiv, iar Parlamentul venea si verifica in ceea ce priveste restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati indeplinirea cerintei de respectare a acestui act cu actul primar (in cazul starii de urgenta, OUG 1/1999, in cazul starii de alerta, Legea nr. 55/2020), cat si cu Constitutia Romaniei, urmand a incuviinta sau nu masura.

Fata de forma adoptata de catre Senat, la Camera Deputatilor au intervenit urmatoarele modificari (referirile de mai jos ale articolelor sunt pe forma promulgata a legii):

- au fost introduse art. 2 si art. 3, care permit executivului aplicarea de masuri graduale

- a fost modificat art. 4 astfel incat sa permita Parlamentului sa fie cel care incuviinteaza masurile adoptate de catre Guvern chiar si cu modificari

- a fost introdus art. 5, care include seria de masuri sectoriale ce pot fi aplicate gradual de catre Guvern si autoritati din sfera executiva

- au fost introduse art. 6 si 7, care reglementeaza hotararile

Ratiunea pentru care Camera Deputatilor a introdus aceste articole a fost acela de a crea un mecanism prin care Guvernul sa vina cu o „propunere de masuri” care sa conduca la restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati, dar, pentru ca aceasta restrangere sa fie in acord cu Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor a mutat decizia finala a restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati de la Guvern la Parlament prin modificarile operate asupra art. 4, in special alin. 4.

Cu toate acestea, prin Decizia CCR nr. 457/25.06.2020 s-a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Avocatul Poporului cu privire la disp. art. 4 alin. 3 si 4 Legea nr. 55/2020 astfel incat a fost eliminat controlul parlamentar asupra restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati dispusa prin hotararea de guvern prin care se instituie sau se prelungeste starea de alerta.

Astfel, in prezent ne aflam in situatia in care Guvernul poate adopta orice tip de masuri folosindu-se de descrierile din art. 5 Legea nr. 55/2020, ajungandu-se la restrangerea exercitiului oricarui tip de drept neindividualizat ca atare nici macar in hotararea de guvern, avand in vedere ca aceste drepturi ale caror restrangere poate fi exercitata printr-o decizie a executivului nici macar nu sunt mentionate ca atare in cuprinsul Legii nr. 55/2020, iar Parlamentul fiind lipsit de atributia de a interveni ca singura autoritate care poate dispune prin lege restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati.

Camera Deputatilor este cea care a creat acest mecanism nou fata de forma adoptata de catre Senat, indepartandu-se nepermis de mult de la scopul legii, respectiv existenta unui cadru legal prin care drepturile si libertatile puteau fi restranse, in prezent aceasta putere fiind acordata Guvernului si altor autoritati, in contra dispozitiilor constitutionale.

Chiar si in lipsa Deciziei CCR nr. 457/25.06.2020, exista o configuratie total diferita a mecanismului prin care se restrangea exercitiul drepturilor si libertatilor intre cele doua forme ale Senatului, respectiv ale Camerei Deputatilor, in calitate de camera decizionala. (...)

B. Nesolicitarea avizului Consiliului Economic si Social – art. 1 alin. 3 si 5 raportat la art. 141 Constitutia Romaniei (...)

Avand in vedere ca este obligatoriu a solicita avizul CES in domeniul de reglementare al drepturilor si libertatilor cetatenesti, dar si in ceea ce priveste politicile in domeniul sanatatii, apreciez ca lipsa solicitarii acestui aviz atrage neconstitutionalitatea in integralitate a Legii nr. 55/2020 pentru motive extrinseci prin raportare la art. 1 alin. 3 si 5 Constitutia Romaniei.

II. Motive intrinseci

Din expunerea de motive a Proiectului de lege care a devenit Legea nr. 55/2020 se poate constata ca, in esenta, s-a invocat ca necesitatea propunerii acestui proiect de lege a fost generata de contextul dinamicii situatiei epidemiologice nationale, dar si internationale determinata de raspandirea coronavirusului Sars-CoV-2, pentru a putea fi restrans exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale in conformitate cu dispozitiile art. 53 din Constitutie (facandu-se o larga expunere in acest sens). Forma adoptata de Parlament si promulgata (care a devenit Legea nr. 55/2020) contine dispozitii care sunt in contradictie cu expunerea de motive si deciziile CCR nr. 152/2020 si nr. 157/2020 deoarece permite restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale prin Hotarare de Guvern, care nu are putere de lege, ca act formal al Parlamentului, asa cum vom prezenta in continuare.

In jurisprudenta CCR s-a consolidat principiul potrivit caruia restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati nu poate fi realizata decat prin lege tocmai prin prisma caracterului de stabilitate al acesteia in implementarea unor garantii fata de respectarea drepturilor omului impusa potrivit Constitutiei Romaniei si CEDO. (...)

Mai ales dupa decizia CCR nr. 457/25.06.2020, dispozitiile Legii nr. 55/2020 echivaleaza cu o lege de abilitare a Guvernului de a legifera in domeniul drepturilor si libertatilor fundamentale, ceea ce incalca dispozitiile art. 108 din Constitutie, prin care Hotararile de Guvern se emit numai pentru organizarea executarii legilor, in niciun caz pentru a completa legislatia primara.

Spre deosebire de OUG 21/2004, care instituie un regim general al starii de alerta, Legea nr. 55/2020 instituie un regim special numai pentru starea de alerta care determina adoptarea unor „pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, astfel incat legiuitorul parlamentar avea obligatia de a defini in mod clar garantiile fata de respectarea drepturilor omului, lucru pe care nu l-a realizat, lasand acest lucru in sarcina Guvernului. (...)

Lipsind de controlul parlamentar masurile prin care se restrange exercitiul unor drepturi si libertati si nefiind individualizate ca atare aceste drepturi si libertati in cuprinsul Legii nr. 55/2020, in prezent observam ca garantiile pentru protectia drepturilor constitutionale si a celor prevazute de CEDO sunt mai mari in starea de urgenta si spre deloc in starea de alerta, situatie de neconceput!

Legea prin care se restrange exercitiul unor drepturi si libertati fundamentale trebuie sa prevada, in chiar continutul sau, norme care sa permita analiza respectarii tuturor principiilor prevazute de art. 53 alin. 2 din Constitutie, respectiv principiul necesitatii, proportionalitatii, nediscriminarii si neatingerii existentei dreptului sau libertatii pe care le restrange.

Or, Legea nr. 55/2020 cu toate ca prevede la art. 2 ca masurile care se dispun in starea de alerta trebuie sa fie proportionale cu nivelul de gravitate al situatiei de urgenta care a impus-o, enumera numai generic masurile care pot fi dispuse prin hotarare de Guvern, fara a contine norme care sa permita analiza respectarii celor 4 principii obligatorii care trebuie respectate de legea prin care se restrange exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale - ceea ce face imposibila analiza acestor masuri in cadrul controlului de constitutionalitate pe care il exercita Curtea Constitutionala daca este investita in acest sens.

Mai mult, Legea nr. 55/2020 deleaga Ministrului Afacerilor Interne competenta de a efectua aceasta analiza si de a propune declararea, prelungirea, incetarea starii de alerta, iar Guvernului instituirea, prelungirea, incetarea acestei stari si totodata masurile de restrangere a drepturilor si libertatilor fundamentale.

Aceste aspecte contravin dispozitiilor art. 61 alin. 1 din Constitutie potrivit carora Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a tarii (in conditiile in care restrangerea drepturilor fundamentale poate fi dispusa numai prin lege), acesta neputand sa delege puterea de legiferare Guvernului care sa exercite aceasta competenta pe calea unei Hotarari de Guvern, act care se emite pentru organizarea executarii legilor (conform art. 108 alin 2 din Constitutie) si care nu intra in categoria legilor (prin raportare la dispozitiile art. 73 si art. 115 din Constitutie).

Se poate constata astfel ca prevederile Legii nr. 55/2020 care abiliteaza Guvernul sa restranga exercitiul drepturile si libertatile fundamentale, prin Hotarare de Guvern, contravine principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat.

Mai mult decat atat, HG-ul nu poate fi supus controlului constitutional in temeiul art. 146 lit. d) Constitutia Romaniei, ci ar trebui parcursa o procedura de durata in fata instantei de contencios administrativ, ceea ce inseamna lipsa unui recurs efectiv cu privire la masurile ce se aplica pe termene limitate.

Masurile prevazute la art. 5 Legea nr. 55/2020 nu cuprind si o lista a drepturilor si libertatilor ce vor comporta o restrangere, avand in caracter atat de general incat autoritatile pot sa isi extinda competenta de „legiferare” fara vreo limita, cu incalcarea flagranta a art. 53 din Constitutia Romaniei.

Ca dovada, desi exista o dispozitie expresa in cuprinsul art. 13 lit. b Legea nr. 55/2020 referitoare la posibilitatea ca, printr-un ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne, sa se dispuna obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice inchise, iata ca Guvernul a extins aceasta obligativitate prin art. 3 alin. 2 din Anexa 2 la HG nr. 856/2020 se prevede obligativitatea purtarii mastii de protectie in toate spatiile deschise (”In aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, purtarea mastii de protectie, astfel incat sa acopere nasul si gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani, in TOATE spatiile publice deschise, in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori”) invocand ca temei disp. art. 5 alin. 2 lit. d Legea nr. 55/2020 care prevad faptul ca: „Masurile pentru asigurarea rezilientei comunitatilor sunt: d) masuri de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolarii la domiciliu.”

Pe de alta parte, conform art. 38 Legea nr. 24/2000, „textul articolelor trebuie sa aiba caracter dispozitiv, sa prezinte norma instituita fara explicatii sau justificari”.

Norma juridica are o structura trihotomica, ipoteza – dispozitie – sanctiune, iar conform art. 1 alin. 5 Constitutia Romaniei, aceasta trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de precizie, claritate si previzibilitate, existand o jurisprudenta bogata a CCR in acest sens.

Componenta trihotomica a normei corespunde exigentei logico-juridice conform careia orice prescriptie, pentru a dobandi semnificatia si autoritatea unei norme juridice, trebuie sa stipuleze conditiile in care cetatenii vor manifesta o anumita conduita, sa precizeze in ce consta aceasta conduita si care sunt urmarile ce decurg din nerespectarea ei. Schema structurii logico-juridice a normei se poate exprima prin formula: „in cazul in care...atunci trebuie...altfel...”.

Dispozitia unei norme („atunci trebuie...”) nu se confunda cu dispozitiile permisive, care permit o anumita conduita cetatenilor.

O serie de articole ale Legii nr. 55/2020 prevad doar formulari de genul „se poate suspenda”, „poate fi permisa” s.a.m.d., adica lipseste elementul dispozitiv, acesta fiind inlocuit cu un element permisiv in functie de deciziile unor autoritati ce fac parte din aparatul executiv: art. 8, art. 9 alin. 1, art. 13, art. 14, art. 33-38.

Dar acestea nu se incadreaza in categoria dispozitiilor permisive, notiune autonoma a teoriei generale a dreptului, deoarece acestea ar trebui sa cuprinda permisiuni acordate cetatenilor prin actul normativ, pe cand, in cazul Legii nr. 55/2020, acestea reprezinta veritabile delegari de autoritate in domeniul legiferarii catre autoritati din sfera executiva.

Aceste decizii ale autoritatilor ce fac parte din aparatul executiv sunt ordine de ministri sau hotarari ale CNSU, care sunt adoptate, conform practicii de pana acum, cu putin timp inainte de ora 24 a unei zile, urmand a fi implementate incepand cu ziua imediat urmatoare, in fapt, trecand doar cateva ore in care cetatenii sau operatorii economici sa isi adapteze conduita la noile reguli.

De asemenea, in privinta art. 5 lipseste chiar ipoteza, dar si dispozitia normei, acestea nefiind clare si previzibile din continutul normei.

Justificarea legiuitorului parlamentar pentru care a adoptat aceasta tehnica a fost aceea de a permite sau nu restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati prin masuri graduale, luate in functie de evolutia pandemiei Covid-19.

Motivul pentru care legiuitorul constituant a impus un termen de 3 zile pentru intrarea in vigoare a legii este dat tocmai de faptul ca este necesara o aducere la cunostinta cetatenilor a unor masuri adoptate prin acte normative si acesta reprezinta un motiv in plus pentru ca, prin deciziile sale, Curtea Constitutionala sa impuna interpretarea in sensul ca restrangerile exercitiului unor drepturi si libertati sa fie adoptate prin lege, ca act formal al Parlamentului.

Prin Legea nr. 55/2020, legiuitorul parlamentar s-a indepartat de la orice reguli de adoptare a legilor, stabilind in cuprinsul acesteia niste masuri care nu pot fi incadrate in notiunea de norme deoarece le lipseste tocmai aceasta structura trihotomica.

Este adevarat ca, in conformitate cu jurisprudenta CCR, norma din lege trebuie sa pastreze un caracter general, neputandu-se referi la toate situatiile specifice, dar in cazurile in care sunt afectate drepturi si libertati, o norma cu un caracter prea general, de genul celor precizate mai sus nu face decat sa delege autoritatilor executive puterea de restrangere a acestora prin hotarare de guvern, ordine de ministru sau hotarari CNSU, fiind indepartate de sub controlul constitutional potrivit art. 146 lit. d) Constitutia Romaniei, control care s-ar fi manifestat in privinta proportionalitatii acestor masuri.

Incalcarea art. 1 alin. 5 din Constitutia Romaniei devine si mai grava in conditiile in care se impun sanctiuni de natura contraventionala potrivit art. 65-66 din Legea nr. 55/2020, dar acestea sunt norme care instituie sanctiuni pentru ceva nespecific.

De exemplu:

- art. 66 lit. a) stabileste sanctiunea contraventionala a amenzii de la 500 lei la 2.500 lei pentru fapta prevazuta la art. 65 lit. h), adica „nerespectarea de catre persoanele fizice a masurilor individuale de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)” si art. 66 lit. b) stabileste sanctiunea contraventionala a amenzii de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru fapta prevazuta la art. 65 lit. i), adica „nerespectarea de catre persoanele fizice a masurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)”, dar art. 5 alin. 2 lit. d) prevede doar ca masurile pentru asigurarea rezilientei comunitatilor sunt „masuri de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolarii la domiciliu”, dar fara a le stabili in concret.

- in baza art. 66 lit. a) se sanctioneaza fapta prevazuta la art. 65 lit. m), adica „circulatia persoanelor, pietonala sau cu vehicule, in locurile si, dupa caz, in intervalele orare in care aceasta a fost interzisa sau restransa potrivit art. 5 alin. (3) lit. b)”, dar art. 5 alin. 3 lit. b) prevede doar ca masurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: „restrangerea sau interzicerea circulatiei persoanelor si vehiculelor in locurile si, dupa caz, in intervalele orare stabilite”

- in baza art. 66 lit. b) se sanctioneaza fapta prevazuta la art. 65 lit. q), adica „nerespectarea de catre conducatorii institutiilor sau operatorilor economici a conditiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfasurarea activitatii acestor institutii sau operatori economici”, dar art. 5 alin. 3 lit. f) prevede doar ca masurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: „limitarea sau suspendarea pe durata determinata a activitatii unor institutii sau operatori economici”

De altfel, pentru astfel de cazuri nu au fost stabilite nici macar in cuprinsul legii, in cadrul altor articole masuri concrete, iar acolo unde au fost stabilite masuri concrete (de ex. art. 65 lit. q Legea nr. 55/2020), simplul fapt ca trimiterea nu se face la articolul respectiv, ci la acele „descrieri” de masuri ce pot fi luate de autoritati din sfera executiva o priveaza de caracterul de claritate si previzibilitate a legii (a se vedea art. 5 Legea nr. 55/2020), aspect interzis prin art. 1 alin. 5 Constitutia Romaniei, inclusiv prin prisma faptului ca se incalca si disp. art. 50 alin. 1 si 2 Legea 24/2000. (...)

In cazul unei serii de articole lipseste dispozitia din componenta structurii logico-juridice a normei, dar in cazul tuturor este afectata componenta sanctiunii, dispozitiile art. 65 facand trimitere la art. 5, care nu cuprinde decat o enumerare de masuri ce pot fi luate in orice moment pe durata starii de alerta prin acte cu caracter normativ ulterioare apartinand puterii executive, fara a exista un element de stabilitate legislativa, fara a se preciza in concret in ce termen si cum vor fi implementate si aplicate acestea astfel incat cetateanul nu isi poate adapta conduita in consecinta.

Prin Decizia CCR nr. 51/16.02. 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, paragrafele 39-42, a statuat cu privire la obligatia legiuitorului de a edicta norme clare, precise si previzibile. De asemenea, prin Decizia CCR nr. 363/7.05.2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.495 din 6 iulie 2015 (paragrafele 24 si 25), Curtea a statuat ca, in ipoteza infractiunilor, legiuitorul trebuie sa indice in mod clar si neechivoc obiectul material al acestora in chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie sa poata fi identificat cu usurinta, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se afla in conexiune, in vederea stabilirii existentei/inexistentei infractiunii. Principiul este in egala masura aplicabil si in materie contraventionala.

Tot prin Decizia CCR nr. 51/16.02. 2016 (paragraful 42), Curtea Constitutionala a facut referire la cerintele de calitate a legii, garantie a principiului legalitatii, reflectate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei (paragraful 66), a retinut ca sintagma „prevazuta de lege” impune ca masura incriminata sa aiba un temei in dreptul intern si vizeaza, de asemenea, calitatea legii in cauza: aceasta trebuie sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in ceea ce priveste efectele sale.

De asemenea, s-a statuat ca nu se poate considera drept „lege” decat o norma enuntata cu suficienta precizie, pentru a permite cetateanului sa isi controleze conduita; apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el trebuie sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta.

Tot astfel, prin Decizia CCR nr. 405/15.06.2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, paragraful 45, Curtea a retinut ca legea trebuie sa defineasca in mod clar infractiunile si pedepsele aplicabile (pentru identitate de ratiune, si contraventiile), aceasta cerinta fiind indeplinita atunci cand un justitiabil are posibilitatea de a cunoaste, din insusi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretarii acesteia de catre instante, si in urma obtinerii unei asistente judiciare adecvate, care sunt actele si omisiunile ce pot angaja raspunderea sa penala si care este pedeapsa pe care o risca in virtutea acestora (...).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca semnificatia notiunii de previzibilitate depinde intr-o mare masura de continutul textului despre care este vorba si de domeniul pe care il acopera, precum si de numarul si de calitatea destinatarilor sai.

Principiul previzibilitatii legii nu se opune ideii ca persoana in cauza sa fie determinata sa recurga la indrumari clarificatoare pentru a putea evalua, intr-o masura rezonabila in circumstantele cauzei, consecintele ce ar putea rezulta dintr-o anumita fapta. Este, in special, cazul profesionistilor, care sunt obligati sa dea dovada de o mare prudenta in exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se asteapta din partea lor sa acorde o atentie speciala evaluarii riscurilor pe care aceasta le prezinta”.

* Cititi aici intreaga exceptie de neconstitutionalitate

* Cititi aici raportul Liviei Stanciu